Home » D:News » Specialiştii avertizează: cariera duce la infertilitate

Specialiştii avertizează: cariera duce la infertilitate

Specialiştii avertizează: cariera duce la infertilitate
Publicat: 16.02.2017
Conform Institutului Naţional de Statistică (INS), 2016 a fost anul cu cele mai puţine naşteri din 1990 până în prezent. Astfel, s-au născut mai puţin de 190.000 de copii (189.783) în 2016, conform studiului INS.

Spre comparaţie, în anul 2015 s-au născut 201.023 de copii în România. Precedentele recorduri negative au fost înregistrate în anii 2011 (196.242) si 2014 (195.612), conform CSID.

Faptul că se nasc din ce în ce mai puţini copii este un semnal de alarmă. Unul dintre motivele pentru care se întâmplă acest lucru este cauzat de faptul că din ce în ce mai multe femei pun pe primul plan cariera, ceea ce duce la amânarea momentului întemeierii unei familii.

Ritmul accelerat al vieţii sociale le determină pe femei să amâne foarte mult momentul conceperii unui copil, astfel încât tot mai multe dintre ele se gândesc după vârsta de 35 de ani să facă primul copil.

Din punctul de vedere al fertilităţii feminine, vârsta este un inamicul numărul 1. Este bine să se ştie că după 30 de ani începe un declin uşor al fertilităţii – ovulele îmbătrânesc şi fertilizează mai greu -, după 35 lucrurile devin din ce în ce mai dificile, iar după 40 de ani curba fertilităţii unei femei scade abrupt.

Dacă la pubertate o femeie are în jur de 300.000 de ovule, pe măsură ce anii trec rezerva ovariană îşi urmează cursul firesc de scădere, făcând din ce în ce mai dificilă conceperea unui copil.

„Cele mai multe dintre pacientele care îmi trec pragul cabinetului au peste 35 de ani. În momentul de faţă, cariera este cauza de infertilitate non-medicală numărul 1 în rândul femeilor. Şi este bine să se ştie că, după 35 de ani, o sarcină pe cale naturală de poate obţine din ce în ce mai greu. Fertilitatea femii depinde foarte mult de vârstă, de aceea ar fi bine ca la 30 de ani femeile să aibă deja un copil. Cariera şi postura de mamă nu se exclud, se pot face la fel de bine amândouă. Dar să ajungi la 35-40 de ani şi să constaţi că nu mai poţi avea copii e un lucru trist şi, uneori, ireversibil”, spune Andreas Vythoulkas, medic specialist obstetrică-ginecologie, cu supraspecializare în infertilitate.

Vă recomandăm să citiţi şi următoarele articole: 

 
 
 
Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
Cu un pas mai aproape de fuziunea nucleară! Proiectul SMART a generat plasmă pentru prima dată
Cu un pas mai aproape de fuziunea nucleară! Proiectul SMART a generat plasmă pentru prima dată
Ion Luca Caragiale, criticat aspru la debutul pieselor sale de teatru. Cine l-a sprijinit?
Ion Luca Caragiale, criticat aspru la debutul pieselor sale de teatru. Cine l-a sprijinit?
Astronomii au surprins o imagine fără precedent a unei găuri negre supermasive în acțiune
Astronomii au surprins o imagine fără precedent a unei găuri negre supermasive în acțiune
Un model de rețea cerebrală poate prezice când oamenii se vor simți surprinși
Un model de rețea cerebrală poate prezice când oamenii se vor simți surprinși
Păsările urbane se mișcă mai mult decât cele din mediul rural
Păsările urbane se mișcă mai mult decât cele din mediul rural
O relație de cauzalitate: Războiul Crimeii, Tratatul de la Paris și Unirea Principatelor Române
O relație de cauzalitate: Războiul Crimeii, Tratatul de la Paris și Unirea Principatelor Române
Béla Lugosi, cel mai veritabil vampir de la Hollywood
Béla Lugosi, cel mai veritabil vampir de la Hollywood
Care sunt principalele reguli care păstrează o prietenie?
Care sunt principalele reguli care păstrează o prietenie?
Cu cât petrecem mai mult timp pe rețelele sociale, cu atât suntem mai irascibili
Cu cât petrecem mai mult timp pe rețelele sociale, cu atât suntem mai irascibili
Adulții diagnosticați cu ADHD ar putea avea o speranță de viață redusă
Adulții diagnosticați cu ADHD ar putea avea o speranță de viață redusă
Cea mai virală voce din România, CRISTINA ANTONETTA PĂSĂROIU: „M-am născut moartă și apoi…” Povestea miracolelor din viața artistei, EXCLUSIV, la Altceva cu Adrian Artene
Cea mai virală voce din România, CRISTINA ANTONETTA PĂSĂROIU: „M-am născut moartă și apoi…” Povestea miracolelor ...
Test de cultură generală. De ce nu vedem niciodată cealaltă față a Lunii?
Test de cultură generală. De ce nu vedem niciodată cealaltă față a Lunii?
Obiecte cosmice ciudate le dau mari bătăi de cap astronomilor! Dar ce ar putea fi?
Obiecte cosmice ciudate le dau mari bătăi de cap astronomilor! Dar ce ar putea fi?
Sute de cupluri de același sex s-au căsătorit în Thailanda în aceeași zi
Sute de cupluri de același sex s-au căsătorit în Thailanda în aceeași zi
Cursa pentru Inteligența Artificială se joacă între SUA și China, iar Europa rămâne în urmă
Cursa pentru Inteligența Artificială se joacă între SUA și China, iar Europa rămâne în urmă
De ce este Groenlanda atât de atractivă pentru Donald Trump și cât de importantă este cu adevărat din punct de vedere economic?
De ce este Groenlanda atât de atractivă pentru Donald Trump și cât de importantă este cu adevărat din punct de vedere ...
Vidul legislativ, exploatat cu succes, a dus la Mica Unire a lui Cuza
Vidul legislativ, exploatat cu succes, a dus la Mica Unire a lui Cuza
LinkedIn, acuzată că a încălcat confidenţialitatea utilizatorilor pentru a antrena modele AI
LinkedIn, acuzată că a încălcat confidenţialitatea utilizatorilor pentru a antrena modele AI